Începusem cu o colegă de la Campaigning.., Eva Piroşcă, un proiect în limba engleză despre CSR-ul cultural din România, urma să îl finalizăm. Alexandra Zbuchea ne-a spus că, dacă iese totul bine, s-ar putea să fie chiar publicat. Dar, până atunci, s-a ivit posibilitatea să participăm la sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor, ComunicarTe 7, cu tema Identitate prin comunicare: de la marketing la studiile culturale. Şi am spus “da” provocării. Am trimis abstractul, iar până pe 4 mai trebuie să predăm lucrarea în forma finală.
Domeniul e destul de slab investigat în România, prima carte de CSR din România a fost publicată abia în 2005, de către Luminiţa Oprea. Iar pe CSR cultural nu am găsit să se fi scris mai mult de câteva articole. Mă interesează domeniul în mod special, şi nu ne-a fost greu să alegem tema. Eu una voiam să aflu, în primul rând, dincolo de nivelul simţului comun, de ce companiile preferă să facă CSR în alte domenii decât cultura. Se baza alegerea lor şi pe un studiu al preferinţelor sau al nevoilor publicului român?
Ce ar fi deosebit la lucrarea noastră: dincolo de faptul că întreprindem o cercetare pe un domeniu nou, mutăm accentul pe public. Majoritatea lucrărilor spun de ce ar trebui o companie să facă CSR, care sunt beneficiile pe care i le-ar aduce. Dar pentru relaţia cu publicul, pentru aşteptările şi nevoile sale, pentru modul în care ar trebui să se adapteze acestora o companie, se rezervă, dacă nu deloc, atunci măcar foarte puţin spaţiu în lucrările de specialitate din România.
Prima formă, cea pur teoretică, am dezvoltat-o cu o cercetare bazată pe chestionare şi interviuri. Iar concluziile finale vor fi prezentate şi aici.
comentarii recente