“Nu m-aş înjosi niciodată să fac voluntariat”

21 04 2009

Fac voluntariat de când eram în generală. Am început la o organizaţie locală pentru protejarea mediului, am continuat cu muncă voluntară pentru teatrul din Brăila, am ajutat la organizarea mai multor festivaluri de teatru şi film, precum şi a unor evenimente de la facultate.

Mi se părea inutilă întrebarea de ce ar face cineva voluntariat. Asta până când am întâlnit pe cineva care mi-a spus că nu s-ar înjosi niciodată “în halul ăsta”. Nu puteam să cred. Tocmai venisem în Bucureşti şi încă mă izbeam de pragmatismul unora. Şi mi-a prins bine, pentru că am început să devin şi eu mai pragmatică. Dar la voluntariat tot nu am renunţat.

Spuneam de replica aceea. M-a uimit, dar m-a şi revoltat. Voluntariatul nu te înjoseşte, doar pentru că munceşti fără să fii plătit. Voluntariatul îl faci pentru tine. Voluntariatul te ajută să creşti, personal sau profesional. Sau amândouă.

Sunt la un curs de Formare Profesională şi Training, unde Camelia Crişan încearcă să ne facă să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă. Şi reuşeşte. Sunt de acord cu ce ne spune, şi în primul rând cu faptul că trebuie să învăţăm să câştigăm din orice am face, pentru că e vorba de timpul nostru. Şi, dacă tot facem voluntariat, trebuie, încă de la început, să urmărim să ne dezvoltăm într-o anumită direcţie. Să ne alegem un mentor care să ne supravegheze şi să avem un plan de dezvoltare personală.

Alexandra Zbuchea a ţinut, undeva prin semestrul I, un curs de Campaigning for Good Causes in Romania. Ce legătura are cu voluntariatul? Am învăţat despre el din perspectiva cealaltă, a organizaţiei care vrea să atragă voluntari. E foarte important să fii un bun manager de voluntari. Să ştii să le organizezi activităţile, dar să nu uiţi că sunt oameni, şi, în mod special pentru că nu îi poţi plăti, să le asiguri tot felul de motivaţii şi mici recompense. Uneori, motivaţia intrinsecă a voluntarului nu e suficientă, iar când vrei să îl păstrezi pentru mai mult de două săptămâni, tu, ca un bun manager, trebuie să ştii să te descurci.

Dacă vrei să fii voluntar, mi se pare o scuză absurdă că nu găseşti un loc unde să faci asta. Dă un search pe net şi o să găseşti zeci de site-uri, cum ar fi voluntariat.ro. Sau întreabă. Deschide ochii şi urechile. Du-te direct la organizaţia care te interesează. Eu de NexT am aflat de la o colegă, şi am adus cel puţin cinci prieteni.

Voluntariatul te ajută să creşti. Cât timp încă îţi permiţi, e metoda ideală de a simţi că faci ceva pentru tine. Dacă nu ai încercat până acum, poate că a venit timpul…


Acţiuni

informatie

3 raspunsuri

29 04 2009
Cristina

Desi e metoda ideala pentru tine, partea buna e ca nu e numai pentru tine:) si adesea conteaza

18 08 2009
ami

salut, cum poti fii voluntar next? am fost acum la mai multe proiectii de film next si m-au fascinat. sunt deja voluntar in alte organizatii , dar imi plac si ideile celor de la next.
multumesc

19 08 2009
Miruna

buna, ami, ma bucur ca vrei sa devii si tu voluntar next, e o experienta minunata! in principiu, trebuie sa trimiti un mail cam cu vreo luna si jumatate inainte de festival. pe site (www.nextproject.ro) gasesti si date de contact. o sa trebuiasca sa completezi un formular si vei fi anuntata daca ai fost selectata sau nu. succes!

Lăsați un comentariu