Cred că cel mai mult doare atunci când doi oameni se iubesc, dar nu pot fi împreună. Sau cel puţin nu atât de mult pe cât ar trebui, pe cât ar simţi nevoia. Devine frustrant când el munceşte toată ziua şi, în puţinele ore libere, cade frânt de oboseală. Sau când e plecat în altă ţară şi cei doi nu se văd cu lunile, şi nici măcar nu ştiu cât timp va mai dura…
Frustrările se adună, relaţia se rupe. Dacă stau să mă gândesc, spre asta ne împinge societatea în care trăim. Bănuiesc deja ce mă aşteaptă când voi termina facultatea: ore întregi de muncă, nopţi pierdute cu proiecte. Şi nici măcar nu vreau să fie aşa. Până acum ziceam că totul depinde de noi: noi ne facem viaţa aşa cum vrem să o trăim, noi suntem cei care trasează limita şi spun “stop” când se adună prea multe. Credeam că voi putea avea un job care să îmi placă şi în care să excelez, dar în acelaşi timp voi avea o viaţă. Viaţa personală. Unde e? Mă uit în jur şi văd cum toţi se scufundă în munca pe care o fac şi încearcă în zadar să iasă la suprafaţă ca să poată respira aerul unei vieţi normale. Prieteni, iubit, familie, pasiuni. Plimbări în parc. Excursii la munte. O zi de odihnă, numai pentru tine. Nu mai poţi să le atingi ca altădată. Viaţa şi relaţiile se sacrifică pe masa carierei. Chiar nu se poate păstra un echilibru între muncă şi viaţa personală? Ştiu că de multe ori nu depinde de tine, ştiu că, cel puţin în lumea mea, trebuie să te zbaţi ca să ajungi acolo unde vrei. Dar la un moment dat realizezi că te-ai împlinit profesional şi că viaţa ta personală practic nu există.
Am o prietenă care lucrează în PR. Teoretic, ar trebui să stea până la 18.00, dar de multe ori ajunge acasă dimineaţa. Lucrează şi în weekenduri. Toţi bărbaţii pe care i-a iubit au părăsit-o pentru că nu avea timp pentru o relaţie. Şi da, o relaţie se construieşte investind. Timp, energie.. dar toate sunt înghiţite cu o lăcomie nebună de locul unde lucrează- ce ironie – tocmai ca să îşi poată permite să aibă o viaţă normală.
Intri în joc şi îi accepţi regulile sperând că la un moment dat vei reuşi să îţi impui tu regulile. Şi când reuşeşti, realizezi că e prea târziu..
Acum depinde si de tine.. de ceea ce iti doresti mai mult..intotdeauna va trebui sa alegi..