A văzut-o în timp ce aştepta pe peron la Unirii. Era la o distanţă de câţiva metri şi se uita nerăbdatoare după vreun semn că ar veni metroul. Cu părul atât de negru, în contrast cu pielea albă, şi cu genele dese acoperindu-i ochii visători… S-a întors pentru o clipă şi l-a văzut cum o privea tulburat. În metrou, ea a descoperit că era aşezată chiar în faţa lui. I-a simţit privirea tot drumul. Nu era deloc în largul ei. A coborât prima din metrou şi a început să meargă atât de repede… aproape alerga. Era noapte afară. A trebuit să se oprească la semafor… când a întors capul, el era lângă ea, privind-o uimit. Nu era român. ”Please… excuse me… I just wanted to tell you how beautiful you are…”







Macar a avut curaj sa-i spuna asta…
Nu ti se pare ciudat cum e nevoie de curaj pentru a spune un gand frumos si doar atat? Trebuie sa ai curaj fata de tine, fata de lume… sa lasi deoparte prejudecatile si sa fii gata sa le infrunti pe ale altora… sa ai curaj sa nu speri la mai mult…
Si atat?
..Nicio continuare?..Moa, sigur domnisoara nu era roscata?
Epilogul? A întrebat-o dacă vrea să se oprească acolo… şi ea a zis da… şi el a plecat cu ea în gând, iar ea s-a simţit frumoasă pentru întreaga seară:)