Rămân cu mine

Da, în seara asta am decis să rămân cu mine, aşa cum nu am mai rămas de mult. Să îmi amintesc de tot ce este… de tot ce sunt… să îmi adun gândurile care au zburat aiurea zilele astea şi s-au plimbat pe străzi, pe cer, pe aer… au plutit pe muzica nopţii şi au băut roua dimineţii… s-au îmbătat cu sentimente… s-au ridicat şi au căzut… s-au rănit şi aproape s-au vindecat… Au compus un cântec şi apoi l-au lăsat să zboare… au răsucit fiecare fir de iarbă, fiecare zvon de floare, fiecare pistrui de pe mână… au căzut în noapte… au visat…

Nu e o scenă dintr-un film…

A văzut-o în timp ce aştepta pe peron la Unirii. Era la o distanţă de câţiva metri şi se uita nerăbdatoare după vreun semn că ar veni metroul. Cu părul atât de negru, în contrast cu pielea albă, şi cu genele dese acoperindu-i ochii visători… S-a întors pentru o clipă şi l-a văzut cum o privea tulburat. În metrou, ea a descoperit că era aşezată chiar în faţa lui. I-a simţit privirea tot drumul. Nu era deloc în largul ei. A coborât prima din metrou şi a început să meargă atât de repede… aproape alerga. Era noapte afară. A trebuit să se oprească la semafor… când a întors capul, el era lângă ea, privind-o uimit. Nu era român. ”Please… excuse me… I just wanted to tell you how beautiful you are…”

Evoluţia speciilor

Hey, hey, I saved the world today…

Ce am descoperit astăzi

www.pidjin.net

După stele

Astăzi am sorbit cuvinte. Omul acela chiar vorbea frumos… am simţit că întreaga conferinţă a fost numai pentru mine. Astronomie? Astrologie? Mai mult decât atât. Mi-a adus aminte de geografie, de filozofie, de Eliade, de poveştile în care cred, de ideile care mocnesc în mine şi pe care niciodată nu le spun cu voce tare. Omul acela le-a spus. Ce frumos este să gândeşti aşa departe şi să poţi să îţi expui toate aceste gânduri…Eu mă mulţumesc să le ţin pentru mine, dar în seara asta chiar am simţit că gândurile acelea ar fi putut la fel de bine fi ale mele.

A vorbit despre stele şi ce înseamnă ele pentru noi, dincolo de înţelesul pe care l-a dat rubrica de horoscop din ziarul de dimineaţă…

Zero. 0… Zero este cifra care exprimă cerul. Cerul ni-l reprezentăm ca fiind negru. Şi în relief. Zero este unu(1) neexprimat. M-am gândit că seamănă mult cu povestea increatului. Nenăscut, neintrat în devenire, timpul nu a început să curgă pentru el. Există, dar nu există, pentru că nu e exprimat. Este potenţialitate. Este infinit. Este nemurire. Deci zero este cerul gol, fără nicio stea… este ca foaia albă de hârtie. Unu este deja devenirea, partea de viaţă, care se exprimă ca un punct. Un punct ce pe cer devine stea. Iar noi ne identificăm cu stelele şi spunem că fiecare are steaua lui pentru că vrem să fim acel punct care înseamnă parte din viaţă.. Noi suntem particula de materie care începe viaţa. Nu a spus chiar aşa.. de fapt, nici nu mai ştiu ce a spus… ascultam cum începea ideile şi mă pierdeam în ele… le continuam eu…

M-am gândit că, dacă am privi din punctul ăsta de vedere, noi suntem, de fapt, stelele, iar pământul este cerul nostru. Este, de fapt, un cer inversat. E ca şi cum pământul şi cerul s-ar oglindi unul într-altul neîncetat…

Îi străluceau ochii când vorbea… simţeai că simte ceea ce spune… simţeai că pune suflet în tot ceea ce gândeşte. Nu a vorbit mult, dar a spus multe; mai bine zis, a început multe idei pe care să le ducem noi mai departe… pentru că ”noi suntem ferestrele”. Spre stele…