In afise sa ne luptam sau in ziare sa ne scoatem ochii?

Evident, amandoua. Astazi se incheie campania electorala. Ce am primit in ultima perioada? Muuulte ziare noi, evident, distribuite gratuit.

Ce am observat mai intai? “Ring” si “Curentul”. Nu le mai vazusem si, brusc, au fost distribuite in cantitati ce il depaseau cu mult pe impartialul “Compact”. “Ring” e ok, pare a fi un proiect ce va continua. “Curentul” mi s-a parut partinitor, ca atare nici nu l-am mai luat. Totusi, mi-a spus un coleg ca le-a mai vazut si inainte, deci s-ar putea sa nu intre la categoria noastra… nu bag mana in foc, nu sunt din Bucuresti.

Bineinteles, este doar o coincidenta ca “Interesul public” acorda pagini intregi unei campanii anti-Sorin Oprescu, sau ca super-ziarul “Vocea cetateanului”, care nu are niciun articol semnat, are numai articole anti PD-L . Tot o coincidenta va fi si ca de maine incolo aceste ziare nu se vor mai distribui… Macar PNL-ul si-a semnat “Raport”-ul pentru sectorul 6, si la fel au facut cei de la Partidul Conservator, din cate am vazut. Ludovic Orban a preferat sa distribuie cataloage semnate, si cred ca revistele “Q” in care era prezentat ca “bunul samaritean misterios”, distribuite gratuit si ele, tot de acolo vin.

Nu am niciun fel de preferinte pentru partidele si personalitatile de mai sus; pur si simplu, e un exercitiu de analiza a campaniilor ce vine din partea unui viitor PR-ist. Le-as atrage atentia celor ce se ocupa de campaniile partidelor politice ca, daca joaca murdar, improscandu-si adversarii cu noroi in mod insistent, efectul poate fi invers. O campanie agresiva nu aduce, neaparat, si rezultate bune.

De ce se prefera, totusi, desfiintarea adversarului? Simplu: in conditiile in care, in Romania, comunicarea politica nu se practica in mod constant, intr-un timp atat de scurt nu este suficient timp pentru a-ti construi o imagine pozitiva. E mult mai simplu sa creezi o imagine negativa a celorlalti. Speram ca, in timp, lucrurile se vor schimba, tinand cont ca noi, viitorii specialisti, chiar vom avea un cuvant de spus in acest sens…

Ce cool e ca sunt EMO

Cam asta si-a spus broscuta… s-a imbracat in negru, si-a pus treizecisitrei-de-insigne-colorate, a ascultat putin Tokio Hotel si a iesit pe lac. A vazut cat de stylish e . Freza ei cu roz si negru, acoperindu-i ochii pe jumatate bulbucati, a facut ravagii pe lac. Pana si cocorii lui Alex si-au dat coate… Multumita de impresii, s-a dus la celelalte broscute EMO si s-a laudat cu doua verisoare calcate de masina. Dar tot Oacul-cu-tenisi era mai tare: fratele lui, satul de viata asta trista, fugise de acasa si se aruncase pe mal, fara posibilitate de intoarcere. Si a zis atunci broscuta ca ea o sa fie si mai cool. O sa se arunce in gol.

Lasand gluma la o parte, posibilitatea ca un curent sa fie adoptat doar ca forma, pentru ca e “la moda”, fara a-i fi inteles substratul (in cazul in care exista si este real <- exista diferenta de sens intre ele) poate duce la urmari cat se poate de grave. Deja o pustoaica de 12 ani a facut un gest “foarte EMO” aruncandu-se de la balcon…

Poza cu broscuta:

Noaptea Alba a Muzeelor

Sambata noaptea, 12 muzee si-au deschis portile. Intrare libera, spectacole, autobuz special care facea traseul muzeelor, mancare cu specific… Succesul a fost garantat, judecand dupa imensele cozi, care ajungeau, in unele cazuri, pana in strada. Nu am vizitat decat trei (Antipa, Muzeul Taranului Roman, Muzeul de Geologie) si nu mi-a parut rau. Pentru mine, noaptea s-a incheiat cu o masa la Clubul Taranului, unde am incercat mancare din Slovenia si din Cehia. As fi vrut sa gust paella, dar nu mai era… Cat despre Noaptea Alba a Muzeelor, este un eveniment cat se poate de binevenit.

Sunt monstri si la noi

Nu puteam sa cred ce vedeam in fata ochilor. Sambata seara, metrou, Piata Victoriei. Mama, tatal si copilul – o fetita dragalasa de vreo trei ani. Tatal mergea tinandu-si copilul cu o funie de gat, mama le facea poze cu mobilul. Cum puteti face asa ceva? Cum va puteti numi parinti?

Pesemne ca fetita se obisnuise sa stea cu funia la gat, nu a vrut sa o scoata cand mama i-a propus. In metrou, datorita miscarii bruste, fetita a cazut. Inutil sa mai spun ca isi putea rupe cu usurinta gatul atat de fragil, care deja era inrosit, aproape avea rana. Ne uitam cu totii stupefiati. Tatal s-a uitat la noi si a spus, ranjind, ca se jucau de-a catelul.

Asta nu e joaca. Asta e o dovada clara ca unii nu merita sa fie parinti, e o dovada ca nu sunt oameni, ci monstri. Sau da, numiti-o joaca, joaca cu viata unui copil care nu e inca in stare sa discearna ca persoanele pe care le numeste “mama” si “tata” sunt inconstiente. Nici nu vreau sa gandesc mai departe – daca isi chinuie astfel copilul pe strada, acasa ce fac? Sper doar ca acel copil sa apuce ziua in care sa poata constientiza ca ce se intampla nu e bine. Sper sa nu fie prea tarziu.

Cald si rece

Am vrut si eu sa vad ce e cu Festivalul asta de Film European de la Cinema Studio, asa ca le-am luat pe fete si am mers la film. Cand am mers noi rula un film irlandez, “Once”. Nu ne asteptam la cine stie ce; mereu exista sansa sa dai si peste filme mai putin bune. Dar… am zis sa-i dam o sansa, “Once” luase premiul publicului la cateva festivaluri internationale. 

A inceput filmul si deja ceea ce in pliant era “o drama muzicala” s-a transformat intr-o poveste frumoasa, usor de digerat, presarata cu melodii nu pentru ca ar fi fost un musical siropos, ci pentru ca personajul principal era unul dintre acele talente nedescoperite care canta pe strazile irlandeze, iar fetei (bineinteles ca exista si FATA, doar e o poveste de dragoste, nu?:)) ii placea sa cante cu el… Tocmai cand reusiseram sa ne invingem prejudecatile legate de “drame muzicale” si eram cu totii patrunsi de melodia care a si fost premiata pentru cea mai originala melodie dintr-un film, s-a intrerupt banda…

Filmul nu a mai avut acelasi farmec dupa, probabil si datorita finalului. Un final atipic, necomercial, care nu a dat publicului ce astepta. Poate ca ar trebui sa ne dezvatam de finaluri roz si sa acceptam faptul ca in viata trebuie sa faci si ce trebuie, nu doar ce vrei. Si totusi… de ce am mai merge atunci la film?

 

J’attendrai le suivant…